Skip to content
Crezul nostru
- Noi credem că BIBLIA este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu şi că este singura formă de credinţă a credinciosului şi a Bisericii.
- Noi credem într-un singur DUMNEZEU, în trei Persoane: Tatăl,Fiul şi DuhulSfânt.
- Noi credem că Dumnezeu este Creatorul întregului univers, al omului şi al îngerilor.
- Noi credem că păcatul a intrat în lume prin neascultarea primului om, Adam, şi că fiecare om se naşte în păcat, având nevoie de mântuire.
- Noi credem că doar Harul lui Dumnezeu face posibilă mântuirea omului, prin jertfa Domnului Isus Hristos, şi că beneficiile acestei jertfe sunt însuşite prin credinţă şi pocăinţă.
- Noi credem că naşterea din nou a omului este opera Duhului Sfânt şi că Duhul Sfânt continuă să lucreze în viaţa credinciosului dându-i acestuia puterea de a face fapte bune (de a aduce roadă) şi de a trăi o viaţă sfântă.
- Noi credem că botezul în apă se acordă celor care s-au intors la Dumnezeu, şi sunt la varsta la care pot să solicite botezul, că trebuie efectuat în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt şi că este actul prin care credinciosul este integrat in Biserică.
- Noi credem în botezul cu Duhul Sfânt, ca experientă distinctă de naşterea din nou şi de botezul în apă, experienţă prin care credinciosul primeşte putere pentru slujire.
- Noi credem că actul ” Cinei Domnului ” a fost instituit de Domnul Isus şi că el este un aşezământ esenţial al Bisericii prin care credincioşii îşi exprimă părtăşia cu Domnul nostru Isus Hristos şi între ei.
- Noi credem în continuitatea manifestărilor supranaturale ale Duhului Sfânt, prin darurile pe care le împarte El credincioşilor, spre zidirea Bisericii.
- Noi credem în preoţia tuturor credincioşilor dar şi în chemarea specială a unor credincioşi de a sluji ca lucrători investiţi în lucrare prin ordinare (punere în slujbă).
- Noi credem că familia este instituită și rânduită de Dumnezeu prin actul căsătoriei dintre un barbat si o femeie.
- Noi credem că mandatul suprem al Bisericii este acela de a duce Evanghelia până la marginile pământului şi că acest mandat trebuie dus la îndeplinire prin efortul conjugat al tuturor membrilor ei.
- Noi credem în a doua venire a Domnului Isus Hristos pentru a-şi răpi Biserica, în învierea morţilor, în judecata de apoi şi în răsplătirile divine, în viaţa veacului ce va să fie. Amin!